Flashback

Am fost sambata intr-o excursie in trecut.

Prima statie pe lista, liceul. P-asta il tineam minte destul de bine, era inchis, asa ca nu l-am vazut decat de-afara. Birtul in care fugeam de la ore s-a transformat in ceva restaurant cu fete de masa si servetele. Steaguri tricolore peste tot, oameni cu cocarde in piept, lumea se pregatea de parada si depuneri de coroane. Am plecat.

Statia urmatoare, satu’ lu’ buna-mea. Prima halta la cimitir, apoi la cetate. Aici m-am  mirat cat de mica imi parea. In cetatea asta mi-am petrecut marea majoritate a vacantelor. Aici am invatat sa fumez, aici ne dadeam cu sania pana ne inghetau picioarele, aici ne urcam prin tot felul de hornuri ca sa ajungem “la berze”, ne jucam de-a razboiul cu prastii, dupa ce juram ca daca ne spargem capetele nu o sa “ne spunem”…de parca ai nostri n-ar fi observat ca le veneau progeniturile acasa cu capu’ spart. Dupa o plimbare pe langa cetate, am oprit in fata portii, la casa batranilor. E vanduta de mult si noul proprietar a vopsit-o roz, a betonat curtea si a daramat marea majoritate a acareturilor din fundu’ curtii. M-am necajit un pic. M-am mirat cat de mic era gardu’. Cand eram mic, era o aventura sa-l sar, nu ca n-as fi putut iesi pe poarta, da’ era mai fain sa sari gardu’ … acu’ imi ajunge pana la umeri.

Mai departe in trecut, Tara Oasului. De-aici am plecat de tot cand aveam vre-0 10-12 ani. Barajul de la Calinesti inca exista. Nu ca si o destinatie turistica, cum il stiam eu, plin de oameni care faceau baie si plaja la baraj sau se dadeau cu vaporasul pe balta … acu’ e crescatorie de salau. Uramtoarea oprire a fost la Gherţa Mica, la scoala, unde au fost ai mei profesori vre-o 10 ani. Am dat peste femeia de serviciu care ne-a lasat sa intram in scoala. Intr-un mod ciudat, am recunoscut mirosul, desi din vechea scoala a mai ramas cam jumate, restul fiind daramat si refacut. M-au uns pe suflet casele vechi, osenesti, cu tarnat, vopsite in verde sau albastru, din pacate acum ascunse dupa mastodonti roz sau portocalii cu 2 etaje. De altfel, cu exceptia casoaielor roz si multi-etajate, nu s-a schimbat mare lucru. Drumurile in continuare proaste, “matusile” cu batic, fuste multicolore si cizme. Parca totusi e mai putina lume pe strada. Urmeaza Turţul, unde am stat la etajul patru al unui bloc prin tavanul caruia curgea apa de fiecare data cand picura afara. Aici am avut cel mai mare soc cand am constatat ca toata “lumea mea” de cand eram mic, in care mergeam la gradinita, ma jucam cu toata turma de copii  de-a indieni si cowboy sau de-a ascunsea, unde ne dadeam cu sania iarna de pe dealu’ cu biserica…toata lumea asta nu depasea limita imaginara a unui cerc cu raza de 100 de metri in jurul blocului. De altfel si Turtul arata ca si cum il lasasem. Insirat pe o potcoava de dealuri cu blocuri paraginite si drumuri proaste.

Advertisements

About Josef Svejk
Through possibly-feigned idiocy or incompetence he repeatedly manages to frustrate military authority and expose its stupidity in a form of passive resistance: the reader is left unclear, however, as to whether Švejk is genuinely incompetent, or acting quite deliberately with dumb insolence. These absurd events reach a climax when Švejk, wearing a Russian uniform, is mistakenly taken prisoner by his own troops. Source: Wikipedia

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: