Injuram

Din cele mai vechi timpuri, românul f*te cu sete tot ce-i iese în cale. Din gură, dacă nu poate sau nu îndrăzneşte să treacă la fapte.

Toţi străinii cu ureche muzicală şi interes pentru limbi străine au consemnat existenţa artei româneşti a înjurăturii. Franz Josef Sulzer ne proclamă în acest domeniu deasupra tuturor popoarelor care trăiesc sub soare. Acelaşi Franz Josef Sulzer a sistematizat nemţeşte la 1776 algoritmul înjurăturii româneşti: „Pentru a înjura mai apăsat şi cu adăugiri se foloseşte cuvântul latin “Fut”. Nimic din ceea ce este bun sau mai de preţ nu va fi scutit de acest cuvânt indecent – sfânta cruce, pomana, credinţa, sufletul, mama, ochii – iar dacă această combinaţie face prea puţină impresie nu uită ca la sfârşitul înjurăturii să o repete şi se îngrijesc ca această repetare să fie însoţită de altceva, pronunţând-o cu o voce înaltă”. Înjurătura românească apare astfel ca un rondel, o poezie în formă fixă, a cărei savoare este dată de talentul autorului de a îmbina în mod creativ elemente noi şi surprinzătoare.

Vestea proastă este că acest model al înjurăturii a rămas aproape neschimbat de sute de ani. Dacă un român de la 1700 ar fi aruncat în viitorul actual ar avea probleme cu orice, mai puţin cu înjurăturile. Explicaţia acestui blocaj ne-o dă italianul Antonio Maria del Chiaro, secretarul lui Constantin Brâncoveanu, care ne povesteşte despre români că: „În popor părinţii înşişi îşi deprind copiii cu înjurături şi se delectează când aceştia descurcă primele silabe din expresii triviale, măgulindu-se chiar când copii combină noi înjurături”. Aici găsim secretul supravieţuirii înjurăturii imaginative cu formă fixă: transmisă din tată în fiu, în lipsa altor moşteniri mai de soi, înjurătura a trecut neatinsă prin veacuri. Ce mângâiere mai mare poate exista pentru sufletul unui tată iobag la boier, la bancă sau la corporaţie- decât să-şi audă feciorul peltic cum reuşeşte să şi-o bage?

sursa: www.timesnewroman.ro

Advertisements

About Josef Svejk
Through possibly-feigned idiocy or incompetence he repeatedly manages to frustrate military authority and expose its stupidity in a form of passive resistance: the reader is left unclear, however, as to whether Švejk is genuinely incompetent, or acting quite deliberately with dumb insolence. These absurd events reach a climax when Švejk, wearing a Russian uniform, is mistakenly taken prisoner by his own troops. Source: Wikipedia

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: