Svejk, un monument

Cine nu a citit “Peripetiile bravului soldat Svejk in Razboiul Mondial” nici nu stie ce-a pierdut.

Abordez subiectul, la nivel superficial, evident, pe motiv ca m-am lovit in ultima vreme de aceeasi dilema care ii apasa pe mai multi oameni. Ce iti trebuie ca sa fii fericit? Cand se multumesc oamenii cu ce au si nu isi doresc mai mult?

Cred ca Svejk e unul dintre cei mai fericiti oameni din lume. Un negutator de caini (nu pt a fi tinuti ca animale de casa) in viata civila, e apucat brusc de un sentiment patriotic la inceperea primului razboi mondial.

Prima lui problema e ca in Austro-Ungaria anilor 1916 “sentimentul patriotic” e o chestiune destul de vaga avand in vedere ca existau vre-o 12 nationalitati in tot imperiul iar Svejk era ceh. Eh, gatuit de atata patriotism, dar nestiind cum sa-l manifeste, se hotaraste sa se inroleze si sa lupte pentru imparat. De-aici i-se trage a doua problema. Svejk e trecut binisor de prima tinerete si-l cam chinuie reumatismul….lucru de care nu reuseste sa-l convinga pe medicul de la recrutare. Acesta decide ca e un “simulant” si-l trimite la un centru de recuperare, cu bai reci si infasurari in cearsafuri ude, in speranta ca va “recunoaste” ca e apt de transee. Aflam mai pe urma ca el era singurul din tot “spitalul” care era cu adevarat bolnav dar indura cu stoicism tratamentul, in speranta ca va ajunge sa isi slujeasca imparatul…intr-un final. Nu va povestesc mai departe, ca va stric placerea. Ideea e ca, in 2 volume de carte scrisa cu litere marunte, eroul nostru se confrunta cu o gramada de situatii aberante carora reuseste sa le faca fata cu zambetul pe buze.

Unii zic pentru ca ar fi “idiot cu patalama”, lucru pe care si el il sustine de altfel, cu o vadita mandrie si implinire de sine si nu scapa vre-o ocazie de a se lauda cu asta pe aproape tot parcursul cartii. Parerea mea e ca omul a gasit doar o modalitate de a-si pastra urma de normalitate … si anume o ascunde, in fata tuturor aberatiilor sistemului. De asemenea sunt convins ca era extrem de linistit in sinea lui, lucru care aproape sigur il facea fericit.

Va urez o lectura placuta, si daca aveti posibilitatea urmati-i exemplul si faceti-i statuie intr-un colt de neuron. Povestim dupa ce-ati citit cartea. Daca nu va dezvaluie sensul vietii, macar va va face mai veseli.

Advertisements