Razboi

In postarea anterioara va trimisesem la muzeul fotografiei de razboi din Dubrovnik. Intr-un mod evident muzeul respectiv m-a marcat, lucru pe marginea caruia am dezbatut acu vre-o 2 zile, la niste beri cu niste prieteni.

Razboaiele din fosta Iugoslavie, motivele si actiunile lor, vazute din exterior, cu o oarecare detasare indiferenta, par evidente. Sarbii suparati ca pierd controlul asupra Iugoslaviei si ca o mare masa de sarbi se trezea dintr-odata in alta tara. Croatii reticenti in a recunoaste drepturile sarbilor din Croatia dar vehementi cand vine vorba de drepturile croatilor din Bosnia-Herzegovina. Bosniacii prinsi oarecum la mijloc. Sarbii vazuti ca si agresori in fata dreptului unor natiuni la auto-determinare, niste brute care comit felurite atrocitati. Exodul populatiei sarbesti din Kraina din fata croatilor sau lagarele pentru prizonieri (musulmani) infiintate tot de croati par a fi trecute cu vederea.

Adevarul e undeva la mijloc si probabil extrem de diferit de la persoana la persoana. Ma gandesc cat de obiectiv ar putea fi oricare dintre noi fata de cineva in momentul in care “cineva”-ul respectiv ti-a omorat fratele, sora, mama sau tata? Din cate am reusit sa imi dau seama majoritatea grozaveniilor din razboaiele Iugoslaviei au fost comise de oameni perfect normali, care intaratati de niste maniaci si incetosati de propaganda, au uitat ca vecinul lor i-a ajutat sa isi repare gardul, l-a imprumutat cu o sticla de ulei sau pur si simplu au stat la un pahar de vorba in fiecare seara si a ramas doar cu eticheta de “ustas”, “cetnic”, “partizan” sau “turc”. Odata ce s-au inamplat primele crime, situatia a scapat complet de sub control intr-un val de ura care in perioada lui Tito, intr-un mod miraculos, a fost tinut sub control. Cu exceptia epurarilor de la Srebrenica marea majoritate a pozelor din muzeul de care va ziceam erau “familie de bosniaci gasita intr-o groapa comuna dupa ce au fost impuscati de vecinii lor sarbi” sau “case sarbesti incendiate de populatia majoritar croata”.

Cam atat.

Serbia

Venind de la serviciu azi, aud la radio ca presedintele sarb a anuntat capturarea lui Ratko Mladic, conducatorul armatelor sarbesti in razboiul dintre fostele republici iugoslave.

Nu vine ca o surpriza, dupa ce acu 3 ani l-au predat si pe Radovan Karadzic, si la urma urmei este un lucru normal avand in vedere ororile comise cu aprobarea explicita sau tacita a acestor oameni. Ce m-a mirat in schimb este ca predarea acestor oameni era o conditie impusa Serbiei pentru a incepe negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeana. Bun, sa zicem ca nici asta nu e de mirare, dar de unde dubla masura? Croatiei de ce nu i s-a cerut predarea criminalilor ei de razboi ca si preconditie?

A, nu stiati? Si croatii s-au razboit in Bosnia si au comis crime similare (poate la o scara mai redusa, zic poate) impotriva musulmanilor. Deasemenea exoduri de sate intregi au avut loc si in cealalta directie…nu doar a croatilor si bosniacilor din calea armatei sarbesti ci si a populatiei sarbesti din calea croatilor si a musulmanior.

Va rog sa imi scuzati naivitatea. Uitasem ca invingatorii scriu istoria.