MASH
June 8, 2012 Leave a comment
Ca un fidel urmaritor de episoade din MASH, care este, am vazut aseara episodul in care Henry, colonelul, “se libereaza” si in drum spre casa ii cade avionul si moare.
Trebuie sa recunosc ca nu e chiar o desfasurare de evenimente la care m-as fi asteptat, sau pe care as fi asteptat-o intr-un sit-com. Cu toate astea se incadreaza perfect in sentimentul de fundal, cinic, al filmului. Piesa de generic a filmului se intituleaza “Suicide is Painless”. Ideea filmului e ca Razboiul (substantiv propriu si practic personaj central) trimite oameni la “reparat” doar ca acestia sa poata ajunge iar fata in fata cu el, intr-un ciclu de o inutilitate maxima. Inutilitate care pe unii ii impinge la indiferenta si pe altii la o respectare a regulamentelor cu un zel exacerbat, in acelasi timp facandu-i pe toti sa se rupa complet de viata de acasa, sotiile, parintii, copiii fiind ca si inexistenti in mintea fiecaruia atat timp cat lucrurile care se intampla in jurul lor nu au absolut nimic in comun cu normalitatea de acasa. Tot episodul de care va zic se invarteste in jurul “festivitatilor” de revenire de la gradul de colonel la gradul de “Dom’ Doctor” prin care omul revine normal si cand sa iesi pe usa Razboiului si sa revii la viata, ti-se tranteste usa in nas si te alegi si cu o deviatie de sept si un ochi vanat, bagandu-te si pe tine, care pana atunci erai ferit, in ciclul Front-Reparatie-Front-Cimitir.
Trecand peste aberatia de un paragraf pe tema fatalitatii, mi-a ramas in cap un schimb de replici intre Henry si Radar in care Radar zicea ca el nu bea pentru ca i-se inrosesc ochii apoi se impiedica si cade. Replica antologica a lui Henry fiind “Corect! Dar cat de fain e sa stai intins pe jos si sa ai ochii rosii”
Cine intelege ce am aberat eu pe-aici, sa ridice mana. Pana una alta ma duc sa ma intind pe jos cu ochii rosii.